VULPEA DOMESTICĂ

VULPEA DOMESTICĂ există prin pădurile din pasajul peste munții Gutâi și atrage privirea trecătorilor atunci când stă pe marginea drumului așteptând răbdătoare un rest de mâncare aruncate din mers din mașini sau uitate la locurile de popas. Nu le este frică de mașini, nici de claxoanele stridente, ba mai mult știu să se adăpostească sub parapeții metalici care îngrădesc partea dinspre prăpastie a drumului DN 18.

Nu-mi venea să-mi cred ochilor. Cumătra vulpe cea care l-a păcălit pe urs să și lase coada în balta înghețată, stă și cerșește pe marginea drumului de munte mâncare. Este adevărat că omătul este foarte mare și viețuitoarele biocenozei ce hrăneau carnivorele canide sunt tot mai adânc adăpostite.
Trei sau chiar patru exemplare le am văzut călcate de mașini dealungul drumului montan. Să fi fost pui neajutorați a unei femele ucise? Oricum după aceea am mai văzut 2 vulpițe sau vulpoi cu blana ruginie și coadă de iarna care se ițeau pe sub vârful muntelui pe lângă locuri ce erau amenajate ca popas de călători sau parcări pentru șoferii obosiți și programați de aparate la odihnă.
Am oprit lângă animalul sălbatic și crud , am deschis ușa și i-am oferit ca în glumă pufuleți despre care se știe că sunt produs din făină de porumb expandat.
Ca și cum i-ași fi oferit aripioare de pui, vulpița s-a năpustit asupra pufuleților și-i rodea cu poftă de parcă toată viața ar fi fost vegană sau cel puțin vegetariană. I-am mai dat niște ciocolată pe care de asemeni o savura cu ardoare și bucata mai mare a ascuns-o lângă parapeții drumului. Am plecat ușor și gânditor, coborând pantele sinuoase. la un moment dat văd vulpea în altă parcare. Nu-mi vine să cred ! era aceeași vulpe care a coborât pe scurtături în această parcare mai repede decât venisem eu cu mașina. I-am dat recompensă toată punga cu pufuleți pe care a luat-o atent cu gura și a trecut-o sub parapeții care o protejau de roțile mașinilor. Da, foamea transformă carnivorele în omnivore, iar noi oamenii suntem atenți la ce ni se întâmplă nouă și aproape deloc la drama sau chiar tragedia trăită de animalele cărora le-am furat sălbăticia și frumusețea naturală.