Ați pus labele pe averea strămoșilor, pe tot ceea ce ne-a dat Dumnezeu. Veți zice că sunt și strămoșii voștri. Poate da sau poate NU! Sunteți pe vechiul NOUĂ NI SE CUVINE! Nu realizați că diferiți fiind de fapt avem avem aceleași necesități pentru a exista . Avem clipele numărate. Toate fac parte dintr-un tot. Componentele de bază sunt aceleași și sunt nemuritoare chiar dacă se fragmentează sau se reunesc în complexe pe care mințile noastre toate câte sunt, au fost și vor fi nu le poate concepe. Acea luptă continuă și acerbă pentru existență și nu numai, pentru a se transmite un anumit cod genetic cât mai multe revoluții pare a fi sensul și motivarea. Toți și toate vor să mai existe un ciclu. Stadiul la care au ajuns ca formă de viață se vrea peren. Spre deosebire de ceea ce numim instinct și instinctual conștiința de sine pare a fi proprie doar oamenilor. Aceștia s-au organizat după marea mutație, dar răul genetic exclusivist, egoist și individualist nu poate fi învins. surplusul de care nu avem nevoie ni-l reținem sub diverse forme în detrimentul altor indivizi, de parcă exemplele permanente de stingere fără nici o moleculă din ce am agonisit nu convinge. Ajunși efemer la butoanele conducerii societății sau la o prea mare parte din așa crezutele ei comori, ne credem nemuritori, infailibili și culmea chiar mici dumnezeiri, deoarece putem comanda uciderea semenului nostru care s-ar putea ridica împotriva. Cei care se mulțumesc cu ciozvârta aruncată peste gard spre ai păzi pe ci care se cred și se pretind stăpâni, numai din comoditatea sau lenea de a produce sunt pedepsiți organic și psihologic atinși fiind de tot felul de traumatisme menite să avertizeze pe cei din jur de răsplata pentru răul făcut semenului. De obicei care intră pe ușa din dos, pe aceeași ușă și ies.