IZA ,MINUNEA DIN NOIEMBRIE

După luni de tensiuni aproape biblice,iată că a trebuit să ascundă comoara în creierul munţilor spre a o putea aduce la lumină.Alteţa Larisa sa i-a primit în locuinţa ei, de unde recent plecase spre cele veşnice vicecomitele şi apoi consoarta sa la numai o săptămână diferenţă. După numai trei nopţi şi-au luat puţinul bagaj şi au urcat spre castelul Căprioarei care le promisese adăpost şi hrană pe ultima sută de metri, până la hălăduiala programată.

Toamna se aşezase în culorile pastelate deasupra lacului artificial,ce umezea întreaga zonă cu ceaţa londoneză,iar bruma din ce în ce mai groasă arginta totul ca în basmul ce prezenta codrii de aramă şi vedeam şi auzaem mândra glăsuire a pădurii de argint. Argint ce se topea imediat ce razele soarelui cu dinţi se risipeau maiestuos pe luciul apei neîngheţate. Două siluete se plimbau ţinindu-se de mână în fiecare dimineaţă spre staţia de autobus pentru a coborî în oraşul de pe râul domniţelor. Colindau magazinele încărcate de spiritul Crăciunului, parcă vestind bucuria sfârşitului de brumar. Perechea puţin interesantă sfida totuşi regulile prin grija ce şi-o purtau,dar mai ales prin comoara ce o puteau afişa,fără grija bârfelor şi răutăţilor invidioase. Luaseră micul dejun frugal,băuseră ceaiul şi cafeaua şi urma marea întâlnire, cu cei care se considerau nedreptăţiţi de soartă,fiindcă doreau rutina, apreciată în satul plin de perechi incestuoase şi prunci cu dizabilităţi grave şi irecuperabile. Cu toate acestea nu acceptau primenirea sângelui şi nici înnobilarea care tocmai coborâse peste ei ca o aură reverenţiosă. Mama, noii mame plină de emoţii şi griji uitase de gura satului şi îmbraţişa cu privirea rotunjimea ce conţinea comoara mult promisă. Acceptau evidenţa şi găseau soluţii incomode care puteau satisface orgolii vanitoase şi nicidecum măsura absolut necesară. Condiţiile absolut necesare le asigura tot el,un Iosif, omul iniţiat şi pregătit pentru misiunea sa. Aveau salutul binecuvântat al fiecărei dimineţi(bună dimineaţa,scumpa mea soţie...) şi bucuria de a se îngriji de ceea ce primiseră ca rod al unei tainice şi misterioase legături. Ea, fiinţa cu două corpuri şi glas de serafim ce putea c#nta simultan pe douü voci se deghizase în femeie pământeană, ce purta altoiul sacru şi aştepta momentul cu drag şi mult curaj. Pentru grija ce le-o purtase, el a fost rĂsplătit conform zicalei: NICI UN BINE FĂCUT NU RĂMÂNE NEPEDEPSIT. A fost înşelat, a fost furat de ceea ce avea mai scump (sacra lui familie).