Lacul de acumulare la barajului FIRIZA -Strâmtori este bântuit de.. scafandri

După ce Barajul fără multă apă îți arată colții ca un monstru diluvian , chiar sub zid plutește o platformă pe care mișună 6-7 oameni ce pornesc din când în când un compresor din care se alimentează cu aer niște dunăreni ce stau în apă câteva zeci de ore pe zi lucrând la igienizarea barajului . Deaupra tronează un PORCSHE galben și o dubiță care firește aparțin specialistului care a câștigat licitația sau i s-a atribuit ca unui mare și unic specialist în astfel de lucrări.

Am coborât cu gândul apoi desculț și bine concentrat printre scoicile de apă dulce și resturile sticlelor de bere de pe fundul lacului acum uscat și crăpat ca solul marțian. Niciodată nu am visat să-mi port pașii la o asemenea adâncime
în burta barajului și să mângâi pânze de apă alături de libelule imense și viespi mai mari ca arătătorul ce veneau într-un anumit loc de unde se adăpau și cărau apa în viesparul lor larvelor ce aveau nevoie de răcoarea și umezeala vitală la cele peste 40 de grade ale zilei ultime a lunii lui cuptor. Aparent eu pescuiam la plută și cum nu aveam nici un fel de momeală vie sau moartă am mulțumit cârligul cu bucățele dintr-un mic prea puțin prăjit pe care socoteam eu că o să-mi-i amețească pe domni pești. Desigur că se vedeau cm sunt hăcuite bucățelele de carne momite, dar de carnea cu cârlig se fereau peștii ca dracii de tămâie. M-am mulțumit cu scrutarea malurilor și mai ales cu privitul prin telefon a muncii scafandrilor ce chiar se scufundau și bolboroseau apa . Am constat cu uimire cum primarul de altă dată devenise furișelul lacului și cum plantase zeci de bețe cu peștișori vii care nu erau atinse decât noaptea. El omul cu inima în pioneze se rostogolea prin natura darnică respectând miile de pași care trebuiau făcuți pentru a mai determina inima=i suferindă să pompeze viața în corpu-i bine alimentat și atunci dar și acum. Bărci curioase vâslite de diverși ilegali se mulau albastre de griul malului uscat de pe care de pe la 25 de metri începea să crească pădurea ce susținea cu rădăcinile ei învelișul biocenotic al întregului ansamblu menit să acumuleze milioanele de metri cubi de apă ce într-un alt regim economic ar fi spălat minereul adus pe diverse căi în combinatul ruinat ce altă dată dădea tone de aur și argint tezaurului bucureștean. După ce soarele se învăluise cu nori de ploaie am urcat alene malul unde vocile femeilor ce terminaseră ceaunul se auzeau vesele și dezlegate la limbă de licorile din diverse poame pe care cu mult tact și poftă le îngurgitau strâmbându-se, care mai de care mai original. Nu conta etnia sau proveniența, ele se dovedeau femei ce doreau ca finalul zilei de săptămână să le fie cât mai orgasmic, chiar dacă bărbații adipoși se lăfăiau cu zarurile de la table și se cinsteau cu cele aduse de la oraș. Bucuria ploilor ce aveau să apară, deschideau umbrele de terase cu însemne de beri ieftine și ascundeau de ploaie care pe unde puteau telefoanele și tot ce se dovedea perisabil în fața stropilor mari ce se abăteau tot mai dea. Urcând panta cu bagajele de rigoare urc rapid în LOGANUL meu cu puțină benzină spre șoseaua cvasi alpină dar totuși urbană ce avea să mă ducă spre centrul orașului. Coborând pantele abrupte printre crengile grase căzute din copacii de pe marginea drumului aud cum sună telefonul soției dar unde va în spatele meu chiar dacă acesta era pe bord. Cum eram preocupat de drum las să sune . Apoi într-un moment dat realizez că de fapt alt telefon suna. Constat că în mapa cu undița ajunseseră încă doua telefoane care erau căutate de stăpânii sau stăpânele lor. Mașina sughița și apa ploii în averse depășea pe alocuri pragul masinii iar sonda lamda mî avertiza de posibilă defecțiune. Era tot ce îmi lipsea. Stropii mari și deși amenințau drumul cu transformarea lui în lacustră și apoi în râuri sălbatice.