Hanul din Dealul Florilor se vinde iar datoriile cresc.

bă Șuteu! de ce nu-i dai banii doamnei FLEUR du Neck? cât să mai aștepte? i-ai ucis bărbatul cu tergiversările tale. Localul restaurant IZA din actuala Piață a Izvoarelor l-ai pocit în așa hal că nici în ziua de azi nu este în proprietatea celei care l-a cumpărat cu prețul vieții și a destinului ei.

firma cu datorii imense. Hanul din Dealul Florilor se vinde iar datoriile cresc. Oare de ce nu se executa astfel de datornici? ce a făcut Șuteu cu banii firmei? Au trecut zeci de ani fără ca cineva să încerce să verifice unde și cum s-au topit banii fostei întreprinderi comerciale de stat devenită avere proprie a foștilor directori. Inventarierea patrimoniului a fost lăsat la voia întâmplării chiar cu obolul foștilor ofițeri ai miliției economice din Baia Mare, deveniți experți în ai prinde cu ocaua mică pe foștii gestionari și șefii lor. Desigur că au închis ochii la hoții și au palmat dosare în schimbul a ceea ce azi se numește proprietatea lor privată și a urmașilor acestora. Dar nici măcar istoricii nu sunt interesați în a elucida mecanismele prin care s-au îmbogățit foștii directori sau președinți,( oricum s-ar fi numit ) de unități economice care prin tertipuri întreținute de legislația ambiguă au devenit din slugi, stăpâni. S-a convenit ca fiecare gestionar să-și cumpere spațiul și dotările din inventar, astfel comerțul de stat a început să devină privat. Numai că foștii directori au vândut o parte din inventare cu bunurile aparținătoare pe acte iar mărfurile și dotările scumpe le-au încasat în buzunarul propriu. Așa au adunat banii necesari pentru a dobândii clădiri imense subevaluate care azi constituie proprietățile miliardarilor. Având spații, bani, marfă și mână de lucru prea ieftină, comersanții s-au îmbogățit fantastic și din banii adunați au sprijinit politicieni sau chiar au devenit ei înșiși magnații cu multe mandate în LEGISLATIV. Averea incomensurabilă era tapată cu fel de fel de cârpulițe care se hrăneau cu seva foștilor comersanți socialiști care se dovedeau capabili de a înghiți broasca capitalismului și a munci sau a fura doar pentru ei înșiși . În socialism furtișagurile barmanului , de exemplu trebuiau împărțite cu gestionarul. la fiecare schimbare de tură (tot la două zile) se făcea stocul real se compara cu încasările și ce era plusul furat efectiv de la clienți era împărțit între ei 70% la gestionar și 30% la barman. Chelnerii, șefii de sală nu împărțeau ciubucul ce era adesea îmbunătățit cu falsificarea notei de plată la care se aduna și data zilei în care se efectua servirea sau diverse componente care de fapt nu fuseseră consumate, sau se consumase mai puține și se treceau mai multe. Acestea desigur funcționau perfect când clienții erau bine afumați, după ce primeau câte un cocteil cu scrum de țigară din partea firmei ce le oferea o stare de imponderabilitate ți incapacitatea de a realiza cât sunt de furați. gestionarul trebuia să ungă roțile la aprovizionare, la directorii de TAPL, la ofițerul de la economic care venea cât se putea de rar în control inopinat. Mai trebuia mituit inspectoarea de la sanepid, care umbla cu geantă imensă în loc de poșetă unde aduna peșcheșurile oferite de gestionari pentru a nu fi amendați conform legilor. barmanii procedau la diluarea băuturilor scumpe ( se punea rom în coniac)iar la cele scumpe se punea mai puțin în pahar , așa că dintr-un litru de vodcă se încasau minim 12 sute de grame. Firește tava pe care puneau paharele botezate era veșnic udă. Iar dacă o comandă mai mare urma să fie controlată de ofițerii de miliție de la economic, ospătarul se împiedica sau venea un client special care se tampona ca unul în stare de ebrietate și-i răsturna tava cu băuturile falsificate și împuținate la gramaj. Scenariile de birt erau diverse pentru ca gestionarii și barmanii să poată aduna averi ilicite, care atunci când deveneau prea bătătoare la ochi erau supuse controlului Legii ilicitului vestita Lege 18 a socialismului.