AUR: Ministerul Educației vrea să reeduce părinții


Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) critică Strategia Națională de Educație Parentală, lansată în dezbatere publică de Ministerul Educației în Săptămâna Mare dinaintea Sfintelor Paști, și cere ferm retragerea acestui document și sancționarea autorilor.



„Strategia menționează că „educaţia adulţilor, cu excepţia unor programe de promovare profesională, nu poate deveni obligatorie”, dar, pe de altă parte, afirmă principiul educaţiei permanente ca punct central. Nu este admisibilă obligarea părinților la aceste cursuri, întrucât ar întări tendința oricum crescândă a statului de a interveni, prin forța de coerciție a legii, într-un domeniu extrem de critic al vieții private. Cea mai alarmantă prevedere este, însă, cea referitoare la externalizarea serviciilor de educație parentală, respectiv la „formarea de formatori și persoane care să fie specializate în domeniul educației parentale, acestea urmând să țină cursuri cu părinții”. Este o certitudine faptul că majoritatea educatorilor parentali vor proveni din mediul asociativ/ONG. Așa cum rezultă din experiența avută cu educația sexuală în alte țări și chiar în România, singurele ONG-uri care au capacitatea de a furniza resursă umană consistentă și interesul de a promova asemenea viziuni sunt ONG-urile susținute de instituțiile internaționale și de marile rețele filantropice seculariste”, a declarat președintele AUR George Simion.

„Cu rea intenție, în Săptămâna Patimilor, Ministerul Educației a publicat o așa-numită ”Strategie Națională de Educație Parentală”. Inițiativa nu are origine națională, ci este una de influență externă. Strategia face referire în mod insistent la „standarde internaționale” de parentalitate și își propune ca părinții să fie aduși la nivelul acestora, prin folosirea de modele din alte state sau, în cel mai bun caz, prin adaptarea acestor modele și tehnici la specificul și ethosul nostru educațional. Întocmai ca în cazul notoriu al „standardelor OMS privind educația sexuală”, aceste „standarde de parentalitate” sunt un produs al gândirii radical seculariste, nefiind compatibile cu valorile majorității românilor. Pur și simplu, se încearcă reeducarea părinților și relativizarea valorilor creştine şi tradiţionale ale familiei, ceea ce este abominabil”, a precizat Claudiu Târziu, lider al grupului AUR din Senat.

Alianța pentru Unirea Românilor atrage atenția că scopul principal al strategiei, „realizarea interesului superior al copilului”, poate fi atins prin promovarea și sprijinirea familiei naturale, întemeiate pe căsătorie.
2 mai 2022