ARMENII DIN GHERLA - ARMENEOPOLIS AU FOST ALUNGAȚI DIN PROPRIA BISERICĂ?

ARMENII din Ardeal sau Transilvania au învățat ungurește și s-au diluat în comunitatea austro-ungară pentru ași putea face menirea de comersanți ai lumii. Un altfel de popor ales și-a uitat limba, tradițiile, dar cu un mimetism demn de un cameleon a reușit să se întindă pe tot planiglobul. În România de azi există urmași ai vechilor armeni organizați ca celelalte etnii și sunt sprijiniți financiar de Guvern cu sume deloc mici pentru a se păstra și respecta multiculturalitatea. Ungurii ce se consideră proprietarii Transilvaniei au conviețuit cu bogăția armeană care le finanța mai toate excesele.

Iată că datorită exceselor unor așa ziși lideri locali Estegar din Gherla, Gădălean din Baia Mare care și-au concentrat decizia asupra comunității lor etnice impunând la propriu clanuri din familiei lor controversate au fost și sunt contestați și chiar excluși din structurile bisericești. La Gherla biserica romano- catolică a refuzat accesul armenilor invitați săptămâna trecută la Cluj și Gherla. Pe pirpiriul Estegar care ultima dată la Șomcuta Mare s-a purtat execrabil cu presa, l-au dat afară din consiliul parohial al bisericii construite de armeni în Gherla. Romano- catolicii unguri s-au cam săturat să înghită găluștele pretins armene care de fapt erau spălări de fonduri guvernamentale ce provin din taxele și impozitele tuturor românilor au dovedit că structurile lor etnice la guvernare de peste 30 de ani nu permit impostura.
Fiul șoferului directorului de la IPEG prins de comuniști cu speculă și valută, student fiind prin Cluj a fost arestat de miliția economică și dat afară din facultate. După revoluție acesta și-a falsificat trecutul glorios și s-a pretins dizident arestat de Securitate pentru că s-ar fi pronunțat împotriva comunismului, însă în același timp uită că șoferul a ajuns artificier și șef depozit muniție industriala pentru IPEG, ceea ce ar fi fost absolut incompatibil cu gestiunea dinamitei și astralitei dacă respectivul gestionar nu ar fi fost și colaborator fidel al fostei Securități. După Revoluție din greșeala unui inginer, datele armenilor ce au migrat spre Baia Mare, nefiind niciodată organizați ca ortodocși, deoarece doar în Sighet exista grup compact catolic de armeni conduși ultima dată de către defunctul inginer topograf Andrei Fornwald, exclus de obezul lider băimărean din conducerea filialei maramureșene a armenilor, au ajuns în tolba valutistului și prin cine știe ce manevre tenebroase a convins armenii bucureșteni că el este alesul pe viață al armenilor din Maramureș dar care nu știe nici ocenașele în limba de sub Ararat. Acest impostor și-a numit conducerea armenilor din membrii familiei sale și dintre angajații firmei sale. Alegerile în cadrul grupului de maghiar de origine armeană le-a trucat permanent și astfel deturnează sume considerabile în folosul propriu și al familiei sale. Recent filiala județeană a armenilor din Maramureș a primit fonduri guvernamentale pentru cumpărarea unui sediu social pentru desfășurarea de diverse activități etnice armenești în suma de 150.000 de euro pe care se lăuda că-l va deschide la finalul lunii iunie cu ocazia Târgului Armenesc de la Șomcuta Mare, care a nu a fost vizitat în nici întruna din zile de către localnici deoarece nu s-a făcut reclama minimă de popularizare, cu toate că s-au cheltuit sume impresionante cu transport cazări, chefuri și spectacole de care s-au bucurat doar cei care au decontat evenimentul. Contractul de cumpărare a sediului propus a fost refuzat de liderul național și deschiderea sediului s-a amânat. Un audit complet privind modul în care armenii declarați la recensământ sunt sprijiniți de consiliul director ( a se citi familia godolean)nu ar dăuna imaginii cele mai respectate etnii catolice din lumea creștină care și azi fac parte dintre paznicii Mormântului Sfânt.